marți , 21 noiembrie 2017
Acasă / Economic / Cultivatorii de roşii în solar au primit noi facilităţi la valorificarea produsului

Cultivatorii de roşii în solar au primit noi facilităţi la valorificarea produsului

Producătorii agricoli susținuți prin program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), în vederea asigurării necesarului de consum intern, își vor putea valorifica producția realizată într-o perioadă de timp mai mare, respectiv începând cu data de 23 octombrie.

Guvernul a modificat astăzi Hotărârea de Guvern nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a producției de tomate din spații protejate obținută din ciclul II de vegetație, între 23 octombrie-20 decembrie. Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii își pot vinde produsele.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate a fost decisă și în contextul în care, din cauza factorilor de mediu, s-a redus perioada de valorificare a producției de tomate cultivate în câmp.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse în spații protejate vine în sprijinul producătorilor, care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat și, implicit, să poată pregăti din timp serele și solariile pentru noul sezon de recoltă.

 Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;

– Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

– Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Nu uitaţi de declaraţia D112! Vezi cine trebuie să depună

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova anunță toți agenții economici care sunt beneficiari …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *