marți , 21 noiembrie 2017
Acasă / Social / Târgul cu bunătăţi şi dichisuri vine de mâine la Ploieşti cu mâncare bună şi obiecte hand made

Târgul cu bunătăţi şi dichisuri vine de mâine la Ploieşti cu mâncare bună şi obiecte hand made

Dacă ai terminat stocul de mâncare bună cumpărată de la ultimul târg, ai noroc. De mâine, 19 octombrie până sâmbătă, 21 octombrie, în centru, în parcul din fața Halelor Centrale, îi puteți întâlni pe producătorii și artizanii de la Târgul cu Bunătăți și Dichisuri care vor aduce, așa cum te-au obișnuit, produse naturale, după rețete tradiționale și obiecte lucrate manual, unicat sau în serii foarte mici.

 

Cumpărătorii fideli știu ca că vor găsi brânzeturi untoase, urdă şi caş, caşcaval şi caşcavea, burduf în coajă de brad, fie foarte puţin maturat sau din acela care pişcă la limbă, numai bun pentru bulz. Nu vor lipsi slană, afumată sau ținută la baiţ cu mult usturoi, preparatele din carne de vită sau de porc, afumate natural, cârnaţi, jumeri, coaste.

Șerbeturile făcute ca pe vremuri, dulceţuri şi siropuri, adevăratul magiun fără zahăr, miere, tincturi și ceaiuri. Rețetele sunt autentice, de prin toate zonele țării: Topoloveni, Scorţeni, Gligaru, Fundata, Zagra, Bran, Bughea.

Artiștii handmade vor aduce cadouri inedite, multe obiecte înmiresmate de lavandă proaspăt culeasă, bijuterie contemporană din porţelan pictată cu aur şi argint coloidal, bijuterii din pietre semipreţioase, decoraţiuni, accesorii din piele, îmbrăcăminte pentru copii, ii autentice, săpunuri naturale.

Ar mai fi câte ceva de enumerat, dar mai bine faceți o vizită în târg, de dimineața până la lasarea serii. Fiecare produs își așteaptă cumpărătorul, așa că răbdare să aveţi, pentru că la târg produsele se scotocesc, se povestesc şi degusta şi la urmă se cumpără. Spor la cumpărături!

Program târg: Joi – vineri: 8.00 – 19.00/ Sâmbătă: 8.00 – 16.00

comunicat de presa

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Cercul de donatori Ploieşti vine cu alte trei cazuri sociale la ediţia din iarna aceasta

Ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, Cercul de Donatori Ploiești. se reuneşte pentru ca tu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *