Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Galerie foto-Nu rataţi "Târgul meşteşugurilor tradiţionale", întoarcere în vremea copilăriei

13 octombrie 2017
Share:
Galerie foto-Nu rataţi "Târgul meşteşugurilor tradiţionale", întoarcere în vremea copilăriei

Dacă sunteţi ploieştean sau în trecere prin Ploieşti weekendul acesta nu rataţi "Târgul meşteşugurilor tradiţionale" care se desfăşoară până duminică în parcarea Palatului Culturii. Veţi descoperi lumea satului cu personajele sale fabuloase, obiceiuri pe care doar anumite persoane le mai ştiu şi respectă, obiecte care vă vor aminti de bunici. 

De ani de zile nu am mai auzit pe cineva cântând la caval, aşa cum făcea bunicul meu, iar o doamnă care mânuia fusul mi-a amintit că vacanţele la bunici mi-au rămas întipărite tocmai datorită acestor obiceiuri pe care nu le vedeam acasă. Bunica mea avea şi război de ţesut şi admiram mereu cât de repede îi mergeau mâinile cu suveica între iţe. Copiii noştri nu mai stiu ce înseamnă toate acestea şi imaginea unei carpete nu are miros de măr copt pe sobă. Tocmai de aceea ar fi bine să-i duceţi zilele acestea să vadă meşteşugurile tradiţionale, cele care ne definesc până la urmă ca popor creator.

Opinci, pieptare, ilicuri, brâuri, harnaşamente pentru cai toate făcute manual, oale de Gorgota făcute chiar la faţa locului de un meşter popular, ia de Breaza-o minune ce iese doar din mâinile femeilor noastre, tapiserii ca la Văleni de Munte cunoscute mai ales peste hotare, lemnul care poate lua forma unei linguri, dar şi a unei statuete, obiecte vechi din vatra satului Starchiojd, toate acestea pot fi văzute pe esplanada Palatului Culturii din Ploieşti. 

În plus, ansambluri folclorice va vor încânta în fiecare zi cu cântul nostru popular şi cu dansul păstrat din bătrâni.

 

Mai jos aveţi programul pe ore.

 

 

Programul Târgului: Deschiderea oficială: vineri 13 octombrie, ora 12:00 Spectacole folclorice: 13 octombrie ora 12:30 14 octombrie ora 17:30 15 octombrie ora 17:30 Demonstrații de meșteșug zilnic între orele 09:00 – 20:00