miercuri , 18 octombrie 2017
Acasă / Social / Manualele şcolare vor fi editate doar de stat

Manualele şcolare vor fi editate doar de stat

Manualele şcolare vor fi editate doar de stat. Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va fi înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică, potrivit unei Ordonanței de urgență.

Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va avea ca obiect principal de activitate editarea de:

– Manuale școlare pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, în limba română și în limbile minorităților naționale, și alte lucrări pentru învățământul preșcolar și universitar;

– Manuale pentru școli profesionale și de maiștri; tratate, lucrări de metodică și de pedagogie; lucrări în sprijinul învățământului pentru perfecționarea profesorilor și pentru activități individuale ale elevilor și studenților, originale și traduceri din alte limbi;

– Materiale grafice în domeniul mijloacelor de învățământ, precum și alte lucrări necesare învățământului.

Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va realiza manualele școlare la solicitarea directă a Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract.

Complementar, Societatea Editura Didactică și Pedagogică poate desfășura și alte activități conexe pentru realizarea obiectului său de activitate.

Societatea va fi condusă de adunarea generală a acționarilor, constituită din reprezentanții Ministerului Educației Naționale, și de către un consiliu de administrație format din cinci membri. Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor și membrii Consiliului de administrație ai Societății vor fi numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului Educației Naționale. Conducerea executivă a Societății va fi asigurată de un director general.

Finanţarea programelor de investiţii şi de retehnologizare ale Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. se asigură din surse proprii şi din alte surse atrase. Patrimoniul Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică se preia de către  Societatea Editura Didactică și Pedagogică S.A. prin protocol de predare – preluare în conformitate cu prevederile legalePersonalul Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. va fi preluat în totalitate de la Regia Autonomă Editura Didactică și Pedagogică fără să le fie afectate drepturile avute la data preluării. 

comunicat de presa Guvernul României

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Mâine începe Târgul Meşteşugurilor Tradiţionale la Ploieşti

De mâine şi până duminică, în parcarea Palatului Culturii din Ploieşti se va desfăşura un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *