miercuri , 13 decembrie 2017
Acasă / Administratie / Şcolile din Prahova închise şi mâine dimineaţă

Şcolile din Prahova închise şi mâine dimineaţă

Cursurile de dimineaţă din toate unităţile şcolare din Prahova au fost suspendate. Este decizia Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care anunţă totodată că în  cazul în care codul portocaliu se va prelungi hotărârea de suspendare a cursurilor va fi şi ea prelungită. 

Prefectul judeţului Prahova a adăugat că populaţia nu trebuie să intre în panică, dar că autorităţile sunt ajutate să acţioneze mai bine, dacă oamenii sunt la adăpost.

„În acest moment avem 243 de pompieri activi gata să intervină în caz de necesitate cu 73 de utilaje. Am primit spijin şi de la ISU Călăraşi”, aprecizat şi şeful ISU Prahova, lt.col. mihai Drăgan.

Totodată, la nivelul ISU Prahova s-a activat grupa operativă precum și Centrul
Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, au fost realizate rezerve de intervenție de
câte 20 de subofițeri, în cadrul celor șase subunități, gata să acționeze în cel mai scurt timp în
cazul producerii unor situații de urgență.

În cadrul şedinţei de comandament s-au stabilit măsurile pe care fiecare instituţie abilitată să intervină în astfel de situaţie trebuie să le ia: poliţia va interveni pe ordine şi siguranţă, jandarmeria-pe ordine, siguranţă, dar şi evacuarea populaţiei din anumite zone cu probleme dacă va fi cazul, sprijin la evacuare asigurându-se şi din partea Garnizoanei Ploieşti.

 

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Video-Evenimentul anului organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu”

Ploieştiul devine din ce în ce mai vizibil pe harta culturală a ţării. După Festivalul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *