miercuri , 22 noiembrie 2017
Acasă / Administratie / Măsura prefecturii nu a rezolvat aglomeraţia de pe strada Vasile Lupu din Ploieşti. Cozile se unesc pe scară!

Măsura prefecturii nu a rezolvat aglomeraţia de pe strada Vasile Lupu din Ploieşti. Cozile se unesc pe scară!

Prefectura Prahova a trimis astăzi două fotografii prin care este arătată ordinea care s-a instaurat după ce din această dimineaţă, prahovenii care vin cu treburi atât la paşapoarte, cât şi înmatriculări auto, servicii situate pe strada Vasile Lupu, în clădirea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, erau direcţionaţi pe două culoare separate. 

„Având in vedere faptul ca, in aceasta perioada, se inregistreaza peste 200 de solicitari zilnic din partea cetatenilor, atat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Imatriculare a Vehiculelor cat si la Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple, aflate in aceeasi locatie, in vederea dirijarii ordonate a solicitantilor catre fiecare dintre acestea si evitarii oricaror neintelegeri sau incidente, incepand de maine, 11.07.2017, vor fi organizate culoare de acces separate, in functie de tipul solicitarii.

Persoanele ce se prezinta pentru a efectua operatiuni la cele două servicii sunt rugate să se asigure că se încadrează pe culoarul semnalizat a fi al serviciului solicitat.”, se arată în comunicatul prefecturii. 

Aşa cum ne gândeam şi noi încă de ieri, măsura nu ordonează aglomeraţia decât la intrarea în sediu, pentru că pe aceeaşi scară îngustă trebuie să urci şi pentru paşapoarte şi pentru permise şi înmatriculări.

O spun şi ploieştenii pe paginile de socializare. „Auzi metoda la ei cica au facut culoar dar tot pe aceeasi scara urci in sauna de la etajul 2 deci mori acolo nu poti respira era vorba sa faceti sa descongestionati nu sa stea omul 16 ore in canicula asta dar e greu de gandit. Eu am fost azi acolo… pe aceeasi scara se urca si la pasapoarte, caziere si imatriculari iar sus la 2 nu poti sa respiri plus ca nu functioneaza toate ghiseele, deci poata sa-ti vina rau, nu ai aer sa respiri, un geam ceva, nimic, mai stai si la cozi circa 2 ore, asta daca ai noroc. De dimineata era plin in strada, deci ce masuri au luat? Ca tot la coada stam si mai ales in canicula”, se întreaba o ploieşteancă.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Au depus jurământul! Vor fi poliţişti cu maieuri anti-înjunghiere şi baston

Prima promoţie de subofiţeri de poliţie de la şcoala din Câmpina care va face doar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *