vineri , 23 februarie 2018
Acasă / Administratie / Consilierii ploieşteni au votat pentru cumpărarea a 50 de autobuze noi

Consilierii ploieşteni au votat pentru cumpărarea a 50 de autobuze noi

Consilierii ploieşteni au votat în sfârşit studiul de oportunitate in vederea achizitiei de autobuze noi in municipiul Ploiesti” si achizitionarea a 50 de autobuze noi DIESEL EURO VI, din trei surse de finantare. Discuţia e pornită de anul trecut, dar luni în şir au avut loc disensiuni în ceea ce priveşte leasingul operaţional pe care îl propunea primarul. Astăzi, proiectul a trecut cu amendamentul că finanţarea noilor achiziţii se va face atât dintr-un credit bancar, un altul de tip furnizor, dar şi bani de la bugetul local. 

S-a decis cumpărarea a 50 de autobuze noi DIESEL EURO VI, prin achizitie publica, in conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice, in baza unui Acord cadru incheiat pentru o perioada de 2 ani, din doua surse de finantare – buget local si credit financiar, in doua etape: in anul 2017 din buget local, iar in anul 2018 din buget local si prin credit financiar, functie de alocarea bugetara.

Potrivit raportului de specialitate, premisele stabilirii sumei sunt:

  • Mijloace auto/ autobuze noi Diesel Euro VI , cu o lungime de aproximativ 11.50m -12.50m.
  • Toate autobuzele trebuie sa fie noi, nefolosite, an de fabricatie 2017, conforme cu standardele europene;
  • Valoarea estimată este una propusă; valoarea reală va fi obţinută după realizarea procedurii de achiziţie, în conformitate cu prevederile Legii 98/2016.

Achiziţia era absolut necesară după cum apreciază conducerea TCE Ploieşti, dar şi cetăţenii care călătoresc zilnic cu mijloacele de transport în comun ale TCE. Un număr mai mare de 80 % de mijloacele de transport au o vechime mai mare de 10 ani, iar  gradul de uzură al mijloacelor de transport este foarte ridicat, situându-se la un grad mediu de uzură pe autobuze de 216,6 %.

După achiziţie, parcul auto va avea un număr de 60 mijloace de transport cu vechime mai mică de 10 ani, din totalul de 258 bucăţi .

 

 

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Decizie locală. Unde poţi parca gratuit în staţiunea Sinaia

Consiliul Local Sinaia a aprobat regulamentul privind politica prin care s-a introdus noțiunea de  parcare fără …

Un comentariu

  1. Speram la o alegere judicioasa, sustenabila de autobuze MADE in ROMANIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *