vineri , 12 ianuarie 2018
Acasă / Administratie / Criza gunoiului din Ploieşti s-a rezolvat pentru o lună, dar a dat apă la moară unui nou scandal între partide

Criza gunoiului din Ploieşti s-a rezolvat pentru o lună, dar a dat apă la moară unui nou scandal între partide

După ce ieri, operatorul de salubritate din Ploieşti, Rosal Grup, a anunţat că nu va mai ridica gunoiul menajer de la populaţie pentru că administratorul gropii de gunoi de la Boldeşti Scăeni nu mai permite intrarea maşinilor Rosal în rampă până ce nu va fi plătită taxa de mediu, în consiliul local a început războiul politic. La ora aceasta, criza gunoiului s-a rezolvat pentru o lună, după cum anunţă Primăria Ploieşti printr-un comunicat, dar până la acest rezultat, consilierii politicieni nu au ratat încă un prilej de a se certa în comunicate.

Săptămâna trecută Adrian Dobre trimisese deja un comunicat de presă prin care îi sfătuia pe ploieşteni să nu plătească această taxă de mediu impusă abuziv de către Rosal, iar dimineaţă acesta a atacat-o dur pe Graţiela Gavrilescu, parlamentar ALDE şi ministru al mediului.

citeste si:http://prahovaeconomica.eu/2017/05/25/primarul-ploiestiului-condamna-rosal-pentru-introducerea-abuziva-a-taxei-de-mediu-retroactiva/

citeste si:http://prahovaeconomica.eu/2017/06/06/rosal-nu-mai-vrea-sa-ridice-gunoiul-din-ploiesti-si-alte-33-de-localitati-din-prahova/

La câteva ore, consilierii ALDE au răspuns şi ei tot printr-un comunicat de presă prin care îi cer demisia primarului Dobre. Mai jos aveţi acest comunicat intergral:

„Grupul consilierilor ALDE Ploiești cere demisia imediată a primarului Adrian Florin Dobre pentru crasa incompetență de care dă dovadă în gestionarea crizei deșeurilor.

Prin comunicatul trimis astăzi presei, intitulat pompos „Apel la colaborare pentru rezolvarea crizei deșeurilor”, primarul Dobre își recunoaște incapacitatea de a gestiona această problemă, dovedind că nu are absolut nicio soluție. Mai mult, primarul s-a transformat într-un avocat al firmei Rosal Grup SA, din motive care scapă opiniei publice.

Pentru corecta informare a cetățenilor orașului, reamintim că Ploieștiul face parte, alături de toate localitățile din județ, din Asociația de Dezvoltare Intercomunitara “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” (ADI Deșeuri), asociație care a fost desemnată să gestioneze serviciul de salubrizare de pe teritoriul Județului Prahova.

Primarul Dobre și-a pus semnătura, în cursul lunii septembrie 2016, pe contractul cu Rosal Grup SA, operatorul desemnat câștigător al procedurii de atribuire a contractului de concesionare a gunoiului pentru Ploiești și 33 de alte localități din Prahova (zonele 2 și 6). Contractul are o valoare de aproximativ 329 milioane lei (în jur de 73 milioane euro) și se întinde pe durata a opt ani.

În iunie 2016, la o solicitare de clarificare în timpul licitației pentru desemnarea operatorului de salubritate pentru zonele 2 și 6, ADI Deșeuri răspunde: ”la calculul tarifului și a valorii contractului se va ține seama de aplicarea, începând cu 2017, a taxei de depozitare de 80 lei/tonă, respectiv din 2018 cu 120 lei/tonă”. Cu alte cuvinte, operatorul trebuie să-și fundamenteze oferta de preț ținând cont de această taxă despre care se știa încă din anul 2013, când a fost adoptată Legea 384/2013.

În loc să facă toate demersurile pentru a obliga firma fostului coleg de partid Prigoană să își respecte contractul încheiat și să presteze serviciul de salubritate în parametrii la care s-a angajat, primarul Dobre preferă să arunce pisica moartă în curtea altora, plângând cu lacrimi de crocodil pe umerii Rosal. Rușine, domnule primar! Arătați încă odată că nu sunteți capabil să conduceți acest oraș! Demisia! Demisia! Demisia!”

Astăzi la prânz, primarul Adrian Dobre şi responsabilii în această situaţie, RASP şi operatorul de salubritate s-au întâlnit în cadrul unei şedinţe şi după ce au discutat  s-a reuşit  deblocarea situaţiei colectării deşeurilor pe raza municipiului Ploieşti  pentru o perioadă de o lună de zile. “Sper ca, în acest termen de 1 lună de zile, să se ia o decizie la nivelul ministerului mediului în vederea clarificării situaţiei privind aplicarea taxei de mediu”, a declarant primarul Adrian Dobre într-un alt comunicat de presă.

La această oră ROSAL nu a ridicat încă gunoiul din multe zone din Ploieşti.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Aproape 3 pe loc la admitere în Şcoala de subofiţeri de pompieri de la Boldeşti

În perioada 10 – 20 ianuarie  a.c.,  la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *