marți , 20 februarie 2018
Acasă / Social / A economisit 23.000 de lire sterline într-un an după ce nu a mai cheltuit inutil

A economisit 23.000 de lire sterline într-un an după ce nu a mai cheltuit inutil

Michelle McGagh, o jurnalistă din Marea Britanie, a hotărât ca timp de un an să nu mai cheltuiască decât pe strictul necesar. Experimentul său a ajutat-o să economisească o sumă de aproape 23.000 de lire sterline, conform The Telegraph, citat de Business Magazin.

McGagh a lucrat timp de 10 ani ca jurnalistă de finanţe personale, însă rareori acroda atenţie propriilor sale cheltuieli, a declarat ea. Până la un moment dat, când s-a hotărât să strângă cureaua şi să aplice în propria sa viaţă sfaturile date cititorilor. „Deşi nu aveam datorii, contul meu bancar era plin de cheltuieli pe lucruri ce nu îmi erau necesare. La un simplu calcul am fost uimită să descopăr câţi bani aruncam pe lucruri nefolositoare, cum ar fi aproape 400 de lire sterline pe cafea”, declara aceasta.

„Suna extrem dar mi-am planificat bugetul de la zero. Un an de economii era singura cale de a-mi controla complet relaţia cu propriile finanţe”, mai spune McGagh. Aşadar, singurele sale cheltuieli au fost creditul ipotecar, utilităţile, asigurarea de viaţă, donaţiile de caritate, internetul şi facturile la telefon, care însumau, în total, circa 1.800 de lire sterline pe lună. De asemenea, nu a făcut rabat de la produsele de îngrijire personală – pastă de dinţi, deodorant, săpun şi şampon. Pentru mâncare a stabilit împreună cu soţul său un buget de 35 de lire pe săptămână, iar pentru transport a avut zero cheltuieli, singurul mijloc de transport folosit fiind bicicleta.

 McGach a început anul de economisiri pe 26 noiembrie 2015, iar anul trecut, pe aceeaşi dată şi-a făcut bilanţul. Rezultatul? 23.000 de lire sterline bani economisiţi. „După acest an mi-am dat seama că trebuie să pun preţ mai mare pe securitatea financiară – nu vreau să mai fiu nevoită să lucrez contra timp pentru următorii 20 de ani doar pentru a-mi plăti împrumutul la casă şi pentru a acumula lucruri materiale”, spune ea. De altfel, femeia a hotărât că va folosi banii strânşi pentru a-şi plăti o bună parte din creditul ipotecar. „Mi-am dat seama şi de faptul că nu am nevoie de obiecte pentru a fi fericită”, a mai declarat McGach.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

RAR dezminte zvonurile privitoare la ITP-ul suspendat al maşinilor

Registrul Auto Român respinge informațiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR și DRPCIV ar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *