joi , 11 ianuarie 2018
Acasă / National / Bani pentru programe destinate IMM-urilor şi finanţate din fonduri europene

Bani pentru programe destinate IMM-urilor şi finanţate din fonduri europene

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, alocarea temporară a sumei de 19,038 de milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna aprilie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice.

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).

Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare de sprijin pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.

Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.

Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.

Guvernul a aprobat, în luna februarie, alocarea temporară a primei tranşe în sumă de 74,052 de milioane euro pentru asigurarea necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM).

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

În 50 de şcoli din România elevii vor servi o masă caldă

Guvernul a aprobat în ședința de ieri lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *