vineri , 23 februarie 2018
Acasă / Social / Guvernul a prelungit termenul până la care se pot plăti retroactiv contribuţiile la asigurări sociale

Guvernul a prelungit termenul până la care se pot plăti retroactiv contribuţiile la asigurări sociale

Persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, până la 31 decembrie 2017.

Guvernul a prelungit printr-o Ordonanță de urgență, adoptată în ședința de astăzi, termenul până la care se poate plăti această contribuție, respectiv de la 27 aprilie 2017 până la sfârșitul acestui an.

Plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare. 

Măsura a fost luată pentru a permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza Legii nr. 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate.

Scopul acestei măsuri este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii.

 Potrivit evidențelor Casei Naționale de Pensii Publice, până la data de 10.04.2017, un număr de aprox. 13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei.

Persoanele interesate au avut, inițial, termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la 27 aprilie, în care să încheie un contract de asigurare socială.

În ceea ce privește condițiile și procedura încheierii contractelor de asigurare, acestea rămân nemodificate.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Inedit: Sărbătoreşte Dragobetele cu sarmale şi cadouri pentru cel iubit!

Un restaurant din Ploieşti sărbătoreşte Dragobetele într-un mod inedit. Îşi aşteaptă clienţii atât cu mâncare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *